În data de 08.09.2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 196/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2018 privind Registrul Național de Publicitate Mobiliară şi pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
Principala modificare adusă de prevederile Legii nr. 196/2020 este prevăzută de art. I pct. 4 și are următorul conținut: la articolul 4 (din Legea nr. 297/2018) , alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(3) Înscrisurile sub semnătură privată care, potrivit legii, sunt valabil încheiate şi au caracter de titlu executoriu, pot fi puse în executare numai sub condiţia înscrierii în Registru”.
Astfel, norma de drept menționată anterior prevede că toate înscrisurile sub semnătură privată care potrivit dispozițiilor legale au caracter de titlu executoriu vor putea fi puse în executare numai sub condiția prealabilă, formală, de procedură a înscrierii acestora în Registrul Național de Publicitate Mobiliară.
Cu alte cuvinte, creditorul, parte a unui acord încheiat sub semnătură privată, îndreptățit la îndestularea creanței proprii, va putea solicita încuviințarea executării silite, doar în măsura în care a fost îndeplinită condiția de publicitate.
Anterior acestei modificări, potrivit Legii nr. 297/2018 necesitatea realizării formalităților de publicitate era necesară doar în cazul înscrisurilor sub semnătură privată pentru care legea solicita îndeplinirea formalităților de publicitate, în prezent această cerință fiind prevăzută pentru toate înscrisurile sub semnătură privată.
Această nouă condiție privitoare la publicitatea înscrisurilor sub semnătură privată are un potențial disruptiv mare în practică având în vedere lipsa corelării cu normele similare din codul de procedură civilă, precum și lista actelor normative potențial impactate de această prevedere.
O interpretare strictă a textului mai sus menționat duce la concluzia potrivit căreia este necesară înregistrarea în Registrul Național de Publicitate Mobiliară a tuturor titlurilor executorii, indiferent dacă în cadrul legii speciale de reglementare a respectivului act, este sau nu prevăzută această formă de publicitate.
În ceea ce privește lista titlurilor executorii care sunt supuse unei astfel de înregistrări începând cu 11 septembrie 2020 aceasta este una foarte lungă putând include: contractele de credit și de garanție personală, titlurile de credit precum biletele la ordin, cambia și cecul, contractele de leasing, contractele de închiriere, depozit și arendă cărora legea specială le atribuie caracterul de titlu executoriu.
Dincolo de contextul care a dus la adoptarea acestui act normativ, în lipsa unor prevederi ulterioare care să clarifice situația înscrisurilor sub semnătură privată care trebuie înscrise în RNPM, anticipăm posibila apariție a unor situații problematice la momentul punerii în executare a acestor titluri executorii.
Un aspect important este cel legat de posibila aplicare în timp a acestui articol, respectiv dacă noua prevedere va fi aplicabilă actelor juridice în vigoare la 11 septembrie 2020 sau dacă această modificare se va aplica titlurilor executorii care se află în faza de încuviințare a executării silite.
În vederea evitării unor probleme care pot apărea în această etapă, considerăm că este necesar ca această condiție să fie îndeplinită cel târziu până la momentul la care instanța de executare se va pronunța cu privire la solicitarea de încuviințare a executării silite, neîndeplinirea acestei condiții atrăgând respingerea cererii de încuviințare a executării silite în condițiile art. 666 alin. (5) pct. 7 Cod de procedură civilă.
Astfel, obligația de înregistrare a înscrisurilor sub semnătură privată în RNPM nu se aplică procedurilor de executare silită aflate în curs, respectiv, înscrisurilor sub semnătură privată pentru care punerea în executare a titlului s-a încuviințat anterior intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 196/2020.
Considerăm că această modificarea propusă de Legea nr. 196/2020 va continua să facă obiectul dezbaterilor și interpretărilor în perioada următoare, iar diversitatea situațiilor care vor apărea în practică și lipsa unor clarificări vor continua să ridice noi întrebări pentru instanțe și practicienii dreptului deopotrivă.
În ceea ce ne privește, în vedere evitării unor probleme care ar putea apărea pe parcursul procedurii de executare silită, până când această situație se va lămuri, recomandăm ca notarea înscrisurilor sub semnătură privată în RNPM să fie anterioară punerii în executare a tilului executoriu, indiferent de momentul la care actul juridic a fost încheiat.
VALENTIN & ASOCIATII SCPA
Av. Mădălin Gruescu