1. La data de 07.04.2022 a intrat în vigoare OUG nr. 36 privind stabilirea unor măsuri de protecție socială a salariaților în contextul conflictului armat din Ucraina, precum și ca urmare a sancțiunilor internaționale aplicate Federației Ruse și Belarusului (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 340).
Cele mai importante prevederi:
Începând cu data intrării în vigoare a ordonanței și până la data de 31 decembrie 2022, pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, indemnizațiile de care beneficiază salariații se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat și se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut;
De prevederea indicată mai sus beneficiază următoarele categorii de salariați:
a) salariații angajatorilor afectați în mod direct sau indirect de imposibilitatea efectuării de tranzacții comerciale cu operatori economici din Ucraina, Federația Rusă și Belarus, ca urmare a efectelor generate de conflictul armat din Ucraina, care înregistrează o diminuare a încasărilor cu un procent de minimum 20% raportat la încasările realizate în luna ianuarie 2022 sau la încasările realizate în luna similară a anului 2021, comparativ cu luna pentru care se solicită indemnizația;
b) salariații angajatorilor supuși sancțiunilor internaționale care au instituite măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și care au fondurile sau resursele economice blocate prin ordin emis de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală;
Operatorii economici sunt persoanele fizice sau juridice, care desfășoară activități economice cu respectarea legislației din Ucraina, Federația Rusă sau Belarus, care fabrică, importă, exportă, depozitează, transportă sau comercializează produse ori părți din acestea sau prestează servicii;
Angajatorii afectați în mod indirect sunt angajatorii din România care au relații contractuale cu alți angajatori din România care sunt afectați în mod direct de imposibilitatea efectuării de tranzacții comerciale cu operatori economici din Ucraina, Federația Rusă și Belarus, ca urmare a efectelor generate de conflictul armat din Ucraina;
Indemnizația prevăzută de ordonanță se calculează și se acordă proporțional cu numărul de zile în care activitatea a fost întreruptă sau redusă temporar;
Indemnizația prevăzută este supusă impozitării și plății contribuțiilor sociale obligatorii;
În situația în care un salariat are încheiate mai multe contracte individuale de muncă și toate sunt suspendate în condițiile ordonanței, acesta beneficiază de indemnizația prevăzută aferentă contractului individual de muncă cu drepturile salariale cele mai avantajoase;
Prin derogare de la prevederile legale în materie privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, perioada de suspendare a raporturilor de muncă, în condițiile ordonanței, se ia în calcul la stabilirea stagiului de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii pentru indemnizația de șomaj;
În vederea acordării sumelor necesare plății indemnizației prevăzute, angajatorii depun, prin poșta electronică, la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a municipiului București, în raza cărora își au sediul social, o cerere semnată și datată de reprezentantul legal, însoțită de o declarație pe propria răspundere din care să reiasă că au fost afectați în mod direct sau indirect de imposibilitatea efectuării de tranzacții comerciale cu operatori economici din Ucraina, Federația Rusă și Belarus, ca urmare a efectelor generate de conflictul armat din Ucraina, la care se anexează balanța de venituri și cheltuieli aferentă lunii pentru care se solicită indemnizația, precum și balanța de venituri și cheltuieli la care se raportează diminuarea sau, după caz, de copia ordinului de blocare a fondurilor sau resurselor economice în domeniul sancțiunilor internaționale, emis de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, și de lista persoanelor care urmează să beneficieze de această indemnizație, asumată de reprezentantul legal al angajatorului;
Plata din bugetul asigurărilor pentru șomaj a indemnizațiilor se face în cel mult 15 zile de la depunerea documentelor de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a municipiului București, astfel:
- în conturile deschise la instituțiile de credit de către angajatori;
- într-un cont distinct de disponibil cu afectațiune specială ce nu poate fi supus executării silite, deschis la Trezoreria Statului la solicitarea angajatorilor supuși sancțiunilor internaționale care au instituite măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și care au fondurile sau resursele economice blocate prin ordin emis de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Plata indemnizației se efectuează salariatului în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea de către angajator a sumelor;
În cursul aceleiași luni calendaristice, angajatorii pot beneficia pentru același salariat, pentru perioade diferite din lună, de indemnizația prevăzută de prezenta normă și de decontarea indemnizației de șomaj;
Pentru indemnizația prevăzută de prezenta ordonanță nu se acordă facilități fiscale;
Nu beneficiază de indemnizație salariații următorilor angajatori:
- instituții și autorități publice;
- angajatorii care la data solicitării acordării acestor sume se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activitățile suspendate sau asupra cărora sunt impuse restricții;
Persoanele fizice beneficiare ale indemnizației, suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, nu pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit datorat aferent acestor indemnizații pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult și nici pentru acordarea de burse private.
2. La data de 08.04.2022 a intrat în vigoare Ordinul nr. 933/79 al ministrului finanțelor și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat asociate Programului RURAL INVEST(publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 352).
Cele mai importante prevederi:
Obiectivul schemei de ajutor de stat îl reprezintă susținerea întreprinderilor din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și industriei alimentare, precum și a întreprinderilor din alte domenii decât cele de mai sus, care își localizează producția în mediul rural și urban mic, în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19;
Beneficiarii sunt eligibili în cadrul Programului dacă îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:
a) nu se află în litigiu, în calitate de pârât, cu Ministerul Finanțelor sau instituția de credit care acordă finanțarea;
b) nu figurează cu credite restante, inclusiv pentru finanțările tip leasing, la data solicitării garanției de stat sau, dacă înregistrează restanțe, acestea sunt încadrate în categoriile A, B, C în baza de date a Centralei Riscului de Credit;
c) nu se află în interdicție de a emite cecuri la data aprobării creditului și nu figurează cu incidente majore cu bilete la ordin în ultimele 6 luni anterioare datei solicitării garanției de stat în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăți, cu excepția incidentelor bancare majore cu privire la bilete la ordin sau cecuri executate, începând cu data de 16 martie 2020, pe perioada stării de urgență, stării de alertă și o lună după încetarea acestora;
d) împotriva acestora nu s-a deschis procedura insolvenței, în temeiul legilor aplicabile;
e) prezintă instituției de credit garanții colaterale care, în cazul creditelor de investiții, împreună cu garanția de stat și ipoteca legală imobiliară sau mobiliară asupra activelor finanțate din credit, acoperă în proporție de cel puțin 100% valoarea finanțării. Pentru creditele de investiții acordate pentru achiziția de părți sociale, în completarea ipotecii mobiliare asupra părților sociale se vor prezenta și alte garanții colaterale care, împreună cu garanța de stat, acoperă în proporție de cel puțin 100% valoarea finanțării. Pentru creditele/liniile de credit pentru finanțarea capitalului de lucru vor fi incluse în structura de garanții aferente creditului ipoteca legală mobiliară asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor deschise de beneficiar la instituția de credit;
f) sunt eligibili conform reglementărilor interne ale instituției de credit;
g) nu înregistrează obligații fiscale restante și alte creanțe bugetare administrate de organul fiscal central. În cazul în care beneficiarul solicită un credit/o linie de credit pentru capital de lucru, acesta poate să înregistreze restanțe pe care se obligă să le achite integral din facilitatea de credit aprobată.
Cheltuielile eligibile la finanțare în cadrul Programului sunt:
a) achiziția de terenuri cu destinație agricolă, astfel cum sunt definite potrivit prevederilor legale în materie, până la atingerea de către beneficiar a unei suprafețe în limita a maximum 1.000 de hectare în proprietate;
b) achiziția de părți sociale la întreprinderile din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și industriei alimentare;
c) investițiile pentru dotare/retehnologizare și automatizare pentru beneficiarii Programului din industria alimentară și cei de procesare primară a materiilor agricole pentru obținerea de produse agricole și nonagricole;
d) achiziția de utilaje și echipamente pentru beneficiarii Programului;
e) investițiile pentru asigurarea independenței energetice a activității/producției beneficiarilor;
f) activitățile curente de producție pentru beneficiarii Programului;
g) activitățile curente ale producătorilor și procesatorilor de cereale care sunt beneficiari ai Programului, pe baza adeverinței de depozitare;
h) refinanțarea creditelor de investiții sau a creditelor de capital de lucru ale beneficiarilor Programului, cu excepția celor garantate în cadrul Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie — IMM INVEST ROMÂNIA, inclusiv în cadrul Subprogramului AGRO IMM INVEST;
Durata maximă a finanțărilor în cazul creditelor de investiții este de 72 de luni fără posibilitate de prelungire peste această perioadă;
Durata maximă a finanțărilor în cazul creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru este de 36 de luni, cu posibilitatea de prelungire cu maximum 36 de luni, urmând ca în ultimele 12 luni de prelungire să se efectueze rambursare lunară/ trimestrială/semestrială pe baza graficului de rambursare;
În cazul creditelor de investiții acordate beneficiarilor Programului, instituțiile de credit acordă, la solicitarea beneficiarului, o perioadă de grație de maximum 24 de luni pentru rambursarea principalului, după care rambursarea creditelor se efectuează în cel puțin 2 rate pe an;
Garanțiile de stat acordate în favoarea fiecărui beneficiar participant în Program sunt pentru unul sau mai multe credite de investiții și/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către stat, prin Ministerul Finanțelor, în procent de maximum 90% din valoarea finanțării, exclusiv dobânzile, comisioanele și spezele bancare aferente creditului garantat;
Valoarea maximă cumulată a finanțărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul acestei facilități este de 15.000.000 lei;
Se poate acorda ajutor de stat beneficiarilor Programului care își desfășoară activitatea în domeniul prelucrării și comercializării produselor agricole cu condiția ca ajutorul de stat să nu fie transferat parțial sau total către producători primari, iar cuantumul ajutorului să nu se stabilească pe baza prețului sau a cantității produselor achiziționate de la producători primari sau introduse pe piață de întreprinderile în cauză;
3. La data de 08.04.2022 a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 494 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 336/2022 privind stabilirea mecanismului de decontare din bugetul inspectoratelor județene pentru situații de urgență/Inspectoratului pentru Situații de Urgență București—Ilfov a cheltuielilor cu hrana cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiți de persoane fizice, precum și pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne. (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 351).
Cele mai importante prevederi:
Persoanele fizice care găzduiesc cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, beneficiază de decontarea cheltuielilor cu hrana și cazarea;
Pentru a beneficia de decontare persoanele fizice depun, în primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni pentru luna precedentă, la autoritățile administrației publice locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale pe raza cărora se află locuința în care sunt găzduite persoanele o cerere în care precizează numărul persoanelor găzduite, numele și prenumele acestora, localitățile din care acestea declară că provin și intervalul de timp pentru care solicită decontarea cheltuielilor cu hrana și cazarea, însoțită de o declarație pe propria răspundere cu privire la realitatea informațiilor cuprinse în cerere și copia actului de identitate al solicitantului și documente care atestă dreptul de folosință asupra locuinței în care sunt găzduite persoanele;
Inspectoratele județene pentru situații de urgență/Inspectoratul pentru Situații de Urgență București—Ilfov, după caz, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea situațiilor centralizatoare certificate, virează sumele solicitate în contul 50.06.10 ’’Sume de mandat cuvenite beneficiarilor’’, reprezentând cheltuielile cu hrana și cazarea în valoare de 20 de lei/zi/persoană găzduită pentru hrană și 50 de lei/zi/persoană găzduită pentru cazare, deschis la unitățile Trezoreriei Statului la solicitarea unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.