1. La data de 31.01.2022 s-a adoptat Hotărârea CNSU nr. 6 privind procedura de aprobare a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor (publicată în M.Of. Partea I, nr. 97 din 31.01.2022).
Principalele prevederi:
Se instituie măsura carantinei cu o durată de 5 zile pentru persoanele care sosesc în România şi nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 sau, în cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorităţi nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 ori documente compatibile cu aceste certificate, dovada pe suport hârtie sau în format electronic care să ateste vaccinarea pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară sau testarea negativă RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).
Sunt exceptate de la măsura carantinei următoarele categorii de persoane care sosesc pe teritoriul României:
- copiii cu vârsta mai mică sau egală cu 12 ani;
- persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul ţării;
- lucrătorii transfrontalieri care intră în România, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;
- elevii/studenţii, cetăţeni români sau cetăţeni cu domiciliul sau reşedinţa în afara României, care frecventează cursurile unor instituţii de învăţământ din România sau din afara ţării, fac naveta zilnic către acestea şi prezintă documente doveditoare;
- conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum şi conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane şi se deplasează în interes profesional;
- persoanele predate autorităţilor române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată;
- membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti şi posesori de paşapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu;
- piloţii de aeronave şi personalul navigant al acestora, precum şi mecanicii de locomotivă şi personalul feroviar;
- personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigaţie interioară, cât şi de la bordul navelor şi elicopterelor de transport persoane sau de suport evacuare medicală, precum şi de la bordul celor care operează în zona economică exclusivă a României, care arborează pavilion român sau pavilion străin, dar aflat în managementul unui operator român, într-un port românesc, cu condiţia asigurării echipamentelor individuale de protecţie împotriva COVID-19;
- personalul navigant maritim român care se repatriază prin orice mijloc de transport şi cel care efectuează schimbul de echipaj la bordurile navelor aflate în porturile româneşti, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, la intrarea în ţară, precum şi la îmbarcarea/debarcarea de pe navă;
- personalul tehnic care lucrează pe platformele fixe şi mobile de extracţie petrol şi gaze în zona exclusivă economică a României;
- angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională care se întorc în România de la activităţi desfăşurate în interes profesional în afara ţării.
Se instituie măsura carantinei pentru o durată de 5 zile pentru contacţii direcţi ai unei persoane confirmate pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2. Prin excepţie, măsura carantinei instituite cu privire la contacţii direcţi ai unei persoane confirmate pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu se aplică persoanelor aflate în perioada de 90 de zile ulterioare izolării ca urmare a confirmării pozitive pentru virusul SARS-CoV-2.
Pentru situaţii deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naştere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenţii/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare, cum ar fi afecţiuni oncologice, insuficienţă renală cronică în program de hemodializă, fără a se limita la acestea, preschimbarea documentelor de identitate, părăsirea ţării, prezentarea la centrul de vaccinare conform programării în vederea vaccinării ş.a., poate fi analizată suspendarea temporară a măsurii de carantină, pe baza documentelor justificative. Analiza situaţiilor excepționale este realizată la nivelul centrelor judeţene de coordonare şi conducere a intervenţiei, iar cazurile considerate ca justificate pot face obiectul suspendării temporare a măsurii de carantină, prin decizie cu caracter individual, emisă de direcţia de sănătate publică.
2. La data de 04 februarie 2022 s-a adoptat Hotărârea nr. 171/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 7 februarie 2022, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în M.Of., Partea I, nr. 114/04.02.2022).
Cele mai importante prevederi:
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5.00—22.00 în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află între sfârșitul perioadei de izolare și până la a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5.00—22.00 în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află între sfârșitul perioadei de izolare și până la a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5.00—22.00 în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află între sfârșitul perioadei deizolare și până la a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5.00—22.00 în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află între sfârșitul perioadei de izolare și până la a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
Aceste măsurile se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
In situația în care activitatea operatorilor economici de mai sus este restricționată sau închisă, se permit prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
Operatorii economici prevăzuți mai sus vor respecta obligațiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății, al ministrului economiei și al ministrului antreprenoriatului și turismului, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la pct. 5, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății, al ministrului economiei, al ministrului antreprenoriatului și turismului și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. Consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice este permis în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află între sfârșitul perioadei de izolare șipână la a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
Activitatea cu publicul în centrele și parcurile comerciale,definite potrivit art. 4 lit. o) și q) din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află între sfârșitul perioadei de izolare și până la a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Măsura nu se aplică persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, dacă sunt stabilite culoare dedicate și controlate de intrare, deplasare și ieșire în/din centrele și parcurile comerciale;
Prin excepție de la prevederile paragrafului precedent, accesul la operatorii economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor alimentare situați în centrele și parcurile comerciale este permis tuturor persoanelor dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- sunt stabilite culoare dedicate și controlate de intrare,deplasare și ieșire în/din centrele și parcurile comerciale;
- este asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană din suprafața destinată vânzării;
- este limitat numărul coșurilor de cumpărături la numărul maxim de persoane care pot avea acces;
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor nealimentare este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află între sfârșitul perioadei de izolare și până la a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Măsura nu se aplică unităților farmaceutice dispuse în afara centrelor și parcurilor comerciale, precum și benzinăriilor;
Prin excepție, este permis accesul în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp a tuturor persoanelor fără a fi necesară dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și afișarea la intrarea în spațiul comercial a numărului maxim de persoane care se pot afla simultan în incintă;
Activitatea de cazare în structurile de primire turistice, definite potrivit art. 2 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările și completările ulterioare, este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află între sfârșitul perioadei de izolare și până la a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă.
În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități în domeniul comerțului și prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, inclusiv în interiorul centrelor și parcurilor comerciale, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5.00—22.00.
În intervalul orar 22.00—5.00, operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
Unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.