1. La data de 05 mai 2021 a fost publicată, în Monitorul Oficial cu numărul 470, Legea nr. 122/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 205/2020 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii producătorilor din sectorul vitivinicol în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19
Cele mai importante prevederi:
Obiectul ordonanţei de urgenţă nr. 205/2020 îl reprezintă instituirea unei scheme de ajutor de stat cu caracter temporar pentru susţinerea activităţii producătorilor din sectorul vitivinicol, denumită în continuare schemă, având ca scop acordarea de subvenţii directe, în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19.
Schema de ajutor se aplică producătorilor vitivinicoli care desfăşoară activităţi pentru producerea strugurilor pentru vin, respectiv persoanelor fizice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale, constituite în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, şi persoanelor juridice.
Pentru fi eligibili beneficiarii schemei de ajutor trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să fie înregistraţi în evidenţele APIA în anul 2020, cu cerere unică de plată pe suprafaţă;
- să exploateze plantaţii viticole înscrise în Registrul plantaţiilor viticole şi să aibă pentru acestea depuse şi înregistrate declaraţii de recoltă aferente campaniei de recoltare a strugurilor pentru anul 2019, potrivit prevederilor legale în vigoare;
- să nu depăşească valoarea totală de 100.000 euro/beneficiar în baza pct. 3.1 din Comunicarea Comisiei Europene – Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91I/01), cu modificările şi completările ulterioare;
- să nu se afle în dificultate, respectiv reorganizare, faliment sau lichidare în evidenţele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului la data de 31 decembrie 2019 sau, în cazul persoanei fizice, să nu fi fost emisă o decizie definitivă a instanţelor judecătoreşti de constatare a falimentului până la data de 31 decembrie 2019.
Persoanele care solicită ajutorul de stat depun cererea de solicitare a ajutorului de stat, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1, la centrele judeţene ale APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, pe raza cărora îşi au sediul social, însoţită de următoarele documente:
- copie de pe B.I./C.I. al/a beneficiarului sau certificatul de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului al beneficiarului, împuternicire şi o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal, după caz;
- coordonate bancare/trezorerie.
Perioada de depunere a cererilor şi a documentelor justificative este de 7 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, persoanele interesate având posibilitatea de a depune cererea prin fax, poştă sau în format electronic ca document scanat, prin e-mail, cu condiţia semnării de către reprezentantul legal al beneficiarului a fiecărei pagini a documentului transmis.
2. La data de 05 mai 2021 a fost publicată, în Monitorul Oficial cu numărul 474, Ordonanța de Urgență 36/2021 privind utilizarea semnăturii electronice avansate sau semnăturii electronice calificate, însoţite de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată şi sigiliul electronic calificat al angajatorului în domeniul relaţiilor de muncă, şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Cele mai importante prevederi:
La articolul 16 din Codul Muncii, după alineatul (1), care prevede forma scrisă a contractului individual de muncă, se introduc şapte noi alineate, cuprinzând, în esență:
- Posibilitatea părţilor de a opta să utilizeze la încheierea contractului individual de muncă/actului adiţional la contract, după caz, semnătura electronică avansată sau semnătura electronică calificată, însoţită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată şi sigiliul electronic calificat al angajatorului.
- Posibilitatea angajatorului de a opta pentru utilizarea semnăturii electronice avansate sau semnăturii electronice calificate, însoţită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată şi sigiliul electronic calificat al angajatorului, pentru întocmirea tuturor înscrisurilor/documentelor din domeniul relaţiilor de muncă rezultate la încheierea contractului individual de muncă, pe parcursul executării acestuia sau la încetarea contractului individual de muncă, în condiţiile stabilite prin regulamentul intern şi/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, potrivit legii.
- Contractele individuale de muncă şi actele adiţionale încheiate prin utilizarea semnăturii electronice avansate sau semnăturii electronice calificate, însoţite de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată şi sigiliul electronic calificat al angajatorului, precum şi înscrisurile/documentele din domeniul relaţiilor de muncă se arhivează de către angajator cu respectarea prevederilor Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată, şi ale Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată, şi vor fi puse la dispoziţia organelor de control competente, la solicitarea acestora.
- Forma scrisă a înscrisurilor cerute de prezenta lege se consideră îndeplinită şi dacă înscrisul este întocmit în formă electronică şi este semnat cu semnătură electronică avansată sau semnătură electronică calificată, însoţită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată şi sigiliul electronic calificat al angajatorului, în condiţiile legii.
- În raporturile angajatorului cu instituţiile publice, la întocmirea înscrisurilor/documentelor din domeniul relaţiilor de muncă/securităţii şi sănătăţii în muncă, angajatorul poate utiliza semnătura electronică avansată sau semnătura electronică calificată, însoţită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată şi sigiliul electronic calificat.
- Angajatorul nu poate obliga persoana selectată în vederea angajării ori, după caz, salariatul să utilizeze semnătura electronică avansată sau semnătura electronică calificată, însoţită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată şi sigiliul electronic calificat al angajatorului, la încheierea contractului individual de muncă/actului adiţional la contract sau a altor documente emise în executarea contractului individual de muncă, după caz.
- La încheierea contractului individual de muncă/actului adiţional la contract sau a altor documente emise în executarea contractului individual de muncă, după caz, părţile trebuie să utilizeze acelaşi tip de semnătură, respectiv semnătura olografă sau semnătura electronică avansată sau calificată, însoţită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată şi sigiliul electronic calificat.
Totodată se modifică și completează Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă.
Astfel, în urma modificării art. 4 alin. (3) din Legea nr. 81/2018 angajatorul are dreptul să verifice activitatea telesalariatului în principal prin utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, în condiţiile stabilite prin contractul individual de muncă, regulamentul intern şi/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, în condiţiile legii.
Anterior acestei modificări angajatorul avea posibilitatea de a verifica activitatea, dar nu era menționată modalitatea prin care se puteau face aceste verificări.
3. La data de 04 mai 2021 a fost publicat, în Monitorul Oficial cu numărul 464, Ordinul 632/2021 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (300) ”Decont de taxă pe valoarea adăugată”.
Cele mai importante prevederi:
Astfel cum rezultă și din denumirea Ordinului publicat în Monitorul Oficial a fost aprobat modelul şi conţinutul formularului (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată”, prevăzut în anexa nr. 1.
Decontul de taxă pe valoarea adăugată prevăzut la art. 1 din acest Ordin se utilizează începând cu declararea obligaţiilor fiscale aferente lunii următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului.