1) La data 26 octombrie 2020 a fost publicată, în Monitorul Oficial cu numărul 988, Ordonanța de Urgență nr. 181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene.
Cele mai importante prevederi:
Au fost reglementate înlesniri la plată pentru obligațiile fiscale principale și accesorii a căror scadență / termen de plată s-a împlinit după data declarării stării de urgență și nestinse până la data eliberării certificatului de atestare fiscală, administrate de organul fiscal central, printr-o eșalonare la plată pe o perioadă de cel mult 12 luni.
De asemenea, au fost reglementate anumite condiții necesare pentru ca debitorul să beneficieze de aceste înlesniri:
- să depună o cerere la organul fiscal, până la data de 15 decembrie 2020 inclusiv, sub sancțiunea decăderii. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eșalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eșalonare;
- să nu se afle în procedura falimentului;
- să nu se afle în dizolvare;
- să nu înregistreze obligații fiscale restante la data declarării stării de urgență și nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
- să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 și 26 din Codul de procedură fiscală. Prin excepție, dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative și judiciare de atac, iar suma pentru care a fost atrasă răspunderea a fost stinsă, condiția se consideră îndeplinită;
- să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal în conformitate cu Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.725/2017 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal. Această condiție trebuie îndeplinită la data eliberării certificatului de atestare fiscală.
2) La data 27 octombrie 2020 a fost publicat, în Monitorul Oficial cu numărul 993, Ordinul nr. 1818/1111/2020 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017.
Principalele modificări:
A fost inclus în competența medicilor de familie dreptul de a elibera certificate de concediumedical pentru incapacitate temporară de muncă cu durata de cel mult 10 zile calendaristice, pentru un episod de boală, în una sau mai multe etape, cu excepția incapacității temporare de muncă a persoanelor asigurate pentru care a fost instituită măsura izolării.
De asemenea, a fost reglementată procedura de eliberare a certificatelor de concediu medical în cazul persoanelor asigurate pentru care s-a instituit măsura izolării, potrivit legii, în unități sanitare sau într-o locație alternativă atașată unei unități sanitare.
3) La data de 27 octombrie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial cu numărul 993, Ordonanța de Urgență nr. 182/2020 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 147/2020 și a art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creșterii ocupării forţei de muncă.
Principalele modificări:
S-a adăugat un nou alineat 6 în cuprinsul art. 6 din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă.
Potrivit acestui nou alineat, sumele pentru sprijinirea desfășurării activității în regim de telemuncă nu se acordă angajatorilor care au transmis în registrul general de evidență a salariaților (REVISAL) datele privind elementele raportului de muncă, prin care s-a stabilit desfășurarea activității în regim de telemuncă, după expirarea termenului legal de înregistrare a modificării.
4) La data 30 octombrie 2020 a fost publicată, în Monitorul Oficial cu numărul 1011, Legea nr. 220/2020 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene (în vigoare de la 02 noiembrie 2020).
Cele mai importante reglementări:
În primul rând, a fost extinsă sfera beneficiarilor finali ai ajutorului de stat, IMM / microîntreprinderi / PFA / CMI, organizații neguvernamentale cu activitate economică, denumite în continuare ONG-uri care primesc ajutorul de stat prin intermediul micrograntului / grantului pentru capital de lucru / grantului pentru investiții productive şi cu privire la activitatea sportivă.
În al doilea rând, a fost extinsă sfera de acordare a granturilor pentru capital de lucru pe bază de contract a ajutorului de stat pentru IMM-uri şi pentru activitatea de viticultură și distribuție de bunuri.