1. La data de 27 mai 2021 s-a adoptat Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 32 privind propunerea adoptării unor măsuri de relaxare în contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19 şi completarea Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 28 din 14.05.2021.
Începând cu data de 01.06.2021, se propune ca activităţile culturale, artistice şi de divertisment să poată fi organizate şi desfăşurate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 1.000 de persoane, în condiţiile asigurării unei suprafeţe minime de 2 mp pentru fiecare persoană, cu obligativitatea purtării măştii de protecţie şi doar dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
Participarea la activităţi este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum şi pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezenţa de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfăşurării activităţii).
Începând cu data de 01.06.2021, se propune creşterea numărului de persoane care nu aparţin aceleiaşi familii ce pot circula în grupuri pietonale de la 6 persoane la 8 persoane.
Se propune ca organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, parastase etc.) să fie permisă începând cu data de 01.06.2021, cu participarea a maxim 70 de persoane în spaţii deschise, sau cu participarea a maxim 50 de persoane în spaţii închise, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi sunt respectate măsurile de protecţie sanitară. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluşi copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.
Începând cu data de 01.06.2021, se propune ca activităţile culturale, artistice şi de divertisment să poată fi organizate şi desfăşurate în spaţii închise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu obligativitatea purtării măştii de protecţie.
Începând cu data de 01.06.2021, se propune ca organizarea de cursuri de instruire şi workshop-uri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, să fie permisă cu participarea unui număr de maximum 70 de persoane în interior şi 200 în exterior, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanţare, asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană şi obligativitatea purtării măştii de protecţie.
Începând cu data de 01.06.2021, se propune permiterea organizării de conferinţe în spaţii închise, cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane în interior, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanţare şi cu obligativitatea purtării măştii de protecţie.
Se propune reluarea activităţii operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spaţii închise, începând cu data de 01.06.2021, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi sub condiţia ca însoţitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezenţa de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfăşurării activităţii).
Începând cu data de 01.06.2021, se propune ca organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în spaţii închise sau deschise să fie permisă cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
Se propune activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise, în domeniul sălilor de sport/fitness, să fie permisă începând cu data de 01.06.2021 cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măştii de protecţie şi cu asigurarea unei suprafeţe de 7 mp/persoană. Administratorul poate permite accesul mai multor persoane cu condiţia ca toţi participanţii să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, asigurând o suprafaţă de 4 mp/persoană.
Se propune reluarea activităţii operatorilor economici care gestionează piscine în spaţii închise, începând cu data de 01.06.2021, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
Se propune, începând cu data de 01.06.2021, creşterea gradului de ocupare, la 70% din capacitatea maximă spaţiilor închise pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în intervalul orar 5,00-24,00, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
Se propune exceptarea de la obligativitatea purtării măştii de protecţie la locurile de muncă în spaţii închise unde îşi desfăşoară activitatea maxim 5 persoane, cu condiţia ca acestea să fie vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau a altor lucrători, rămânând obligatorie în toate spaţiile închise comune.
De asemenea, au fost adoptate noi reguli privind carantina:
În afară de persoanele vaccinate, carantina nu e obligatorie în cazul persoanelor care:
- au trecut prin boală – adică au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG, efectuat cu maxim 14 zile anterior intrării în țară) sau prin verificarea bazei de date Corona-forms și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară;
- sunt copii de până la trei ani – nu e necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;
- sunt copii cu vârsta cuprinsă între trei și 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).
În plus, pe lângă excepțiile de la carantinare de mai sus, scapă de carantină și cei care vin din țări încadrate în zona roșie, dacă rămân pe teritoriul României mai puțin de trei zile (72 de ore) și prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte.
În cazul în care nu părăsesc teritoriul național în trei zile, persoanele vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României.
Noile excepții se adaugă celor care existau deja, respectiv eliminarea obligației carantinării pentru cei ce vin din zona galbenă dacă sunt vaccinați sau au test RT-PCR negativ și pentru cei ce vin din zona roșie și sunt vaccinați.
În plus, rămân valabile excepțiile speciale de la obligația carantinării care se aplicau și până acum pentru cei care trec des granița (lucrătorii transfrontalieri, sportivii, diplomații, aviatorii etc.).
2. La data de 24 mai 2021 a intrat în vigoare Ordinul nr. 243/2021 privind modificarea Procedurii de anulare a obligaţiilor de plată accesorii, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) nr. 322/2020 (publicat în M.Of. partea I, nr. 534 din 24 mai 2021).
Potrivit Ordinului nr. 243/2021, se acordă facilitatea amânării la plată a obligațiilor de plată accesorii reprezentate de dobânzi/majorări de întârziere și penalități de întârziere, rămase nestinse la data emiterii ”Situației privind declarațiile/facturile și încasările”, până la data soluționării cererii de anulare a accesoriilor sau până la data de 31 ianuarie 2022 inclusiv, în cazul nedepunerii acestei cereri.
De asemenea, de la data emiterii deciziei de amânare la plată a obligaţiilor de plată accesorii, pentru obligaţiile de plată accesorii care fac obiectul amânării la plată:
- nu începe sau se suspendă, după caz, procedura de executare silită;
- nu se efectuează stingerea până la data soluţionării cererii de anulare a accesoriilor sau până la data de 31 martie 2022 inclusiv, în cazul în care debitorul nu depune cerere de anulare a accesoriilor.
În cazul în care debitorul nu depune cererea de anulare a accesoriilor până la data de 31 ianuarie 2022 inclusiv, ANRSC emite și comunică decizia de pierdere a valabilității amânării la plată a obligațiilor de plată accesorii.
Debitorii care pot beneficia de aceste facilităţi sunt persoanele fizice sau juridice, indiferent de forma de proprietate, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, unităţi administrativ-teritoriale sau subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti ori instituţiile publice, care la data de 31 martie 2020 inclusiv figurează în evidenţele A.N.R.S.C. cu obligaţii bugetare principale restante sau care la data de 31 martie 2020 inclusiv înregistrează numai obligaţii de plată accesorii nestinse aferente obligaţiilor bugetare principale stinse până la această dată, iar accesoriile nu au fost stinse până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale.