1. La data de 23 decembrie 2021 a intrat în vigoare Ordinul nr. 2021/2021 privind competenţa de administrare a obligaţiilor fiscale datorate de persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere (publicat în M.Of. partea I, nr. 1225 din 23 decembrie 2021).
Cele mai importante prevederi:
Competenţa de administrare a obligaţiilor fiscale datorate de persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, potrivit legii, revine în sarcina organului fiscal central în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al persoanei fizice (domiciliul, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu).
2. La data de 01 ianuarie 2022 a intrat în vigoare Legea nr. 267/2021 pentru completarea OUG nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (publicată în M.Of., partea I, nr. 1076 din 10.11.2021).
Cele mai importante prevederi:
Instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale nu vor mai putea solicita persoanelor fizice sau juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituții publice sau organe de specialitate ale administrației publice centrale.
3. La data de 27 decembrie 2021 a intrat în vigoare Ordinul nr. 2028/2021 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.921/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare fiscală, din oficiu sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, a unui subiect de drept fiscal care nu şi-a îndeplinit obligaţia de înregistrare fiscală, potrivit legii (publicat în M.Of. partea I, nr. 1230 din 27 decembrie 2021).
Cele mai importante prevederi:
Inspectorii antifraudă pot iniția procedura de înregistrare fiscală a contribuabililor care aveau obligația de înregistrare, dar care nu și-au îndeplinit-o.
Dacă înregistrarea fiscală se realizează din oficiu, pe baza constatărilor organelor de inspecţie fiscală, acestea transmit compartimentului de specialitate o solicitare motivată, însoţită de copii de pe actele care au stat la baza formulării solicitării. Solicitarea se semnează de conducătorul organului de inspecţie fiscală.
4. La data de 01 ianuarie 2022 a intrat în vigoare Legea nr. 315/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (publicată în M.Of. partea I, nr. 1240 din 29 decembrie 2021).
Cele mai importante prevederi:
Persoanele juridice supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului, care au în structura acţionariatului entităţi înmatriculate/înregistrate şi/sau care au sediul fiscal în jurisdicţii necooperante din punct de vedere fiscal şi/sau în jurisdicţii cu grad înalt de risc de spălare a banilor şi/sau de finanţare a terorismului şi/sau în jurisdicţii aflate sub monitorizarea organismelor internaţionale relevante, pentru risc de spălare a banilor/finanţare a terorismului, vor depune anual o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor, în termen de 15 zile de la aprobarea situaţiilor financiare anuale.
Persoanele juridice înmatriculate în registrul comerţului anterior datei de intrare în vigoare a legii nr. 129/2019, cu excepţia regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale şi societăţilor deţinute integral sau majoritar de stat, depun o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, pe care o actualizează ori de câte ori intervine o modificare, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor. Această obligaţie se consideră a fi îndeplinită pentru persoanele juridice care au depus cel puţin o declaraţie privind beneficiarul real ulterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi.
5. La data de 04.12.2022 a intrat în vigoare Hotărârea nr. 530/2021 pentru aprobarea Normei N3.12 „Finanțări EximBank în cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19” (NI-FIN-08-IV/0) ( publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 8).
Această normă instituie o schemă de ajutor de stat sub formă de credite cu dobândă subvenționată, având ca obiectiv deblocarea accesului la finanțare al companiilor care se confruntă cu un deficit de lichidități generat de pandemia de COVID-19, în vederea asigurării continuității în desfășurarea activității acestora.
Cele mai importante prevederi:
În cadrul Schemei, EximBank acordă ajutor de stat sub formă de credite cu dobândă subvenționată în lei, în numele și în contul statului, pentru realizarea investițiilor și/sau pentru susținerea activității curente;
Acordarea creditelor în cadrul Schemei se poate face fie direct de către EximBank, în numele și în contul statului, fie prin intermediul băncilor comerciale, prin operațiuni de cofinanțare;
În baza Schemei, EximBank NCS acordă credite beneficiarilor care depun dosarul de finanțare până cel târziu la data de 30.04.2022, iar acordarea creditelor (semnarea contractelor de credit) se face până cel târziu la data de 30.06.2022;
În cadrul Schemei, creditele se acordă beneficiarilor care, la data depunerii dosarului de finanțare, îndeplinesc cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
a) sunt persoane juridice de drept privat, organizate în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) se încadrează în categoria IMM și au o cifră de afaceri peste 20 milioane lei1 în anul 2019 sau se încadrează în categoria întreprinderilor mari;
c) nu se aflau în dificultate la data de 31.12.2019;
d) nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare;
e) nu se află în procedură de executare silită, închidere operațională, dizolvare, lichidare sau administrare specială și nu fac obiectul niciunei cereri adresate instanțelor judecătorești competente de deschidere a procedurii de concordat preventiv sau de insolvență, la inițiativa acestora, ori la solicitarea vreunui terț creditor;
f) nu înregistrează datorii restante la bugetul general consolidat al statului; în situația existenței unor sume restante, se poate accepta: (i) ca beneficiarul să prezinte până cel târziu la data semnării contractului de credit documente din care să reiasă că și-a achitat sau a reglementat respectivele restanțe, prin reglementare înțelegându-se modalitatea rezultată din lege prin care s-a convenit asupra modului de plată a sumelor restante datorate bugetului general consolidat; sau (ii) achitarea sumelor restante din creditul pentru capital de lucru acordat în baza prezentei scheme, cu ocazia primei trageri din credit;
g) nu figurează cu incidente majore cu cecuri și bilete la ordin în baza de date a Centralei Incidențelor de Plăți (CIP) începând cu data de 1.12.2019; criteriul se consideră îndeplinit dacă incidentele au apărut după data declarării stării de urgență pe teritoriul României (16.03.2020) și s-au datorat dificultăților generate de pandemia de COVID-19, conform declarației pe propria răspundere a beneficiarului;
h) prezintă serviciul datoriei de tip A, B sau C începând cu 1.12.2019, conform consultării Centralei Riscului de Credit (CRC); în cazul în care serviciul datoriei este diferit de A, B sau C, criteriul se consideră îndeplinit dacă sumele restante au apărut după data declarării stării de urgență pe teritoriul României (16.03.2020) și s-au datorat dificultăților generate de pandemia de COVID-19, conform declarației pe propria răspundere a beneficiarului;
i) nu se află în litigiu cu EximBank;
j) nu se află în litigiu cu Ministerul Finanțelor (MF), inclusiv cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF);
În Baza Schemei, pot accesa credite beneficiarii care își desfășoară activitatea pe teritoriul României, din toate sectoarele de activitate, cu următoarele excepții:
a) industria jocurilor de noroc și pariurilor;
b) producția sau comercializarea de armament, muniții, explozivi, tutun, produse din alcool, substanțe aflate sub control național, plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope;
c) activități de investigare și protecție;
d) tranzacții imobiliare (construirea/achiziționarea de bunuri imobile în scopul vânzării/închirierii);
e) intermediere financiară și asigurări;
Durata maximă a creditului (care include perioada de grație la plata ratelor de credit, acolo unde este cazul) este de:
a) 6 ani, în cazul creditelor de investiții;
b) 4 ani, în cazul creditelor pentru capital de lucru
Utilizările din credite se vor efectua numai cu respectarea destinației aprobate. În cazul creditelor de investiții, precum și în cazul creditelor pentru capital de lucru, atunci când beneficiarul desfășoară și activități neeligibile, cu pondere de peste 10% în cifra de afaceri, utilizările din credite se pot efectua numai în baza documentelor justificative prezentate la plată de către beneficiar;
Valoarea maximă a unui credit nu poate depăși:
a) dublul valorii anuale a cheltuielilor cu salariile ale beneficiarului din anul 2019 (incluzând contribuțiile sociale și costurile cu personalul care lucrează la punctele de lucru ale societății, dar este oficial pe statul de plată al subcontractanților) sau pe ultimul an disponibil. În cazul societăților înființate după 1.01.2019, valoarea maximă a creditului nu va depăși valoarea anuală estimată a cheltuielilor salariale pentru primii 2 ani de activitate;
b) 25% din totalul cifrei de afaceri a beneficiarului din anul 2019;
c) necesarul de lichidități estimat de beneficiar pe o perioadă de 18 luni (în cazul IMM), respectiv 12 luni (în cazul întreprinderilor mari);
Sunt eligibile pentru finanțare:
a) în cazul creditelor de investiții — cheltuieli de investiții, constând în: — achiziția de echipamente și lucrări de construcții-montaj aferente acestora (noi capacități de producție, precum și dezvoltarea, modernizarea și/sau retehnologizarea celor existente etc.); — terenuri și construcții destinate folosinței împrumutatului (achiziția și construirea de clădiri, unități de producție/servicii, dezvoltarea și modernizarea construcțiilor existente, achiziția de terenuri în scopul realizării proiectului de investiții etc.); — imobilizări necorporale (licențe, brevete, programe informatice, documentații etc.); — cheltuieli de consultanță și cheltuieli aferente întocmirii documentațiilor; — alte cheltuieli legate de implementarea proiectului de investiții, inclusiv TVA;
b) în cazul creditelor pentru capital de lucru — cheltuieli aferente activității curente, constând în: — cheltuieli aferente unor contracte comerciale/comenzi (de exemplu: achiziționarea de materii prime, materiale, mărfuri, cheltuieli cu salarii și asimilate, cheltuieli cu utilități/chirii etc.); — cheltuieli generale aferente activității curente (inclusiv plata datoriilor restante la bugetul de stat);
Pe parcursul perioadei de creditare, graficul de rambursare aferent creditelor acordate în baza Schemei nu poate fi modificat, cu excepția situației în care modificarea intervine ca urmare a diminuării valorii creditului, caz în care:
a) toate ratele de credit se diminuează cu o sumă egală, fără modificarea perioadei de creditare; sau
b) ratele de credit de la finalul perioadei de creditare se rambursează, cu reducerea corespunzătoare a perioadei de creditare și menținerea la același nivel a ratelor de credit rămase de rambursat;
În cazul în care beneficiarul nu a respectat condițiile de acordare a creditului, prevăzute de schema de ajutor de stat și transpuse în contractul de credit, EximBank NCS are dreptul să recupereze ajutorul de stat acordat, la care se adaugă dobânda aferentă;
6. La data de 08.01.2022 a intrat în vigoarea Hotărârea Guvernului nr. 34 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie 2022, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 18).
Cele mai importante prevederi:
În toate spațiile publice închise și deschise, se poate institui obligativitatea purtării măștii de protecție de tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere nasul și gura;
În spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—22,00, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între persoane și purtarea măștii de protecție în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori. Repartizarea spectatorilor se face pe întreaga suprafață a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
În spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—22,00, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între persoane și purtarea măștii de protecție în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori. Repartizarea spectatorilor se face pe întreaga suprafață a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole sau concerte în spații închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—22,00 și cu purtarea măștii de protecție în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane, în intervalul orar 5,00—22,00, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție, în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
Organizarea de procesiuni sau pelerinaje religioase este permisă numai cu respectarea regulilor de protecție sanitară;
Activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
Se permite organizarea de mitinguri și demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor care sosesc din Africa de Sud, Angola, Botswana, Eswatini, Lesotho, Malawi, Mozambic, Namibia, Zambia și Zimbabwe;
Se menține închiderea temporară, totală sau parțială, a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat: 1. la frontiera româno-ungară: Carei, județul Satu Mare; 2. la frontiera româno-bulgară: a) Lipnița, județul Constanța; b) Dobromir, județul Constanța;
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—22,00 în județele/ localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—22,00 în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
Activitatea de cazare în structurile de primire turistice este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport sau fitness este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise sau deschise este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—22,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
Pe durata stării de alertă, angajatorii dispun organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă pentru cel puțin 50% din angajați, acolo unde specificul activității permite;
În situația în care nu se poate desfășura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, având un număr mai mare de 50 de salariați, au obligația organizării programului de lucru decalat, cu începere de la ora 7,30, respectiv 10,00 sau împărțit în grupe/schimburi/ture;
În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID sau documente compatibile cu aceste certificate, dovada se face prin intermediul unui document, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecția cu virusul SARS-CoV-2;
Accesul persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 este permis în lăcașurile de cult, unde se desfășoară activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele și rugăciunile colective, și în unitățile de alimentație publică în care se comercializează produse alimentare și băuturi alcoolice sau nealcoolice aflate în afara centrelor comerciale, târgurilor, bâlciurilor și talciocurilor, cu purtarea măștii de protecție și respectarea normelor de protecție sanitară;