1. La data de 21.11. 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial cu nr. 1120 Decizia nr. 58 din 3 octombrie 2022 (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în în materie civilă) privind modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, în cazul încheierii unor contracte de vânzare a posesiei terenurilor agricole din extravilan, reglementate de art. 13 alin. (5) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 7/1996), respectiv dacă trebuie respectat dreptul de preempțiune, conform art. 4 din Legea nr. 17/2014, în cazul vânzării posesiei terenurilor agricole din extravilan care se notează în cartea funciară, conform art. 13 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 (Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1121).
Prin Decizia nr. 58/2022 a fost admisă sesizarea și s-a reținut că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor antementionate, nu este necesară respectarea dreptului de preempţiune la încheierea unei convenţii având ca obiect înstrăinarea posesiei asupra unui teren agricol din extravilan.
2. La data de 21.11. 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial cu nr. 1121 Legea pentru aprobarea OUG nr. 181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1121).
Cele mai importante prevederi:
Conform art. 2 din prezenta lege, ”Alineatul (1) al articolului IV din Legea nr. 176/2022 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2021 privind instituirea unor măsuri pentru derularea Programului național de dezvoltare locală etapa a II-a și pentru modificarea art. IV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investițiilor finanțate din fonduri publice, pentru reglementarea unor măsuri referitoare la Programul național de dezvoltare locală, precum și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 10 iunie 2022, se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. IV. — (1) Autorizațiile de construire deja prelungite în limitele legii, aflate în termen de valabilitate la data intrării în vigoare a prezentei legi, beneficiază de același regim precum cel prevăzut la art. III.”
Astfel, autorizațiile de construire deja prelungite și aflate în termen de valabilitate vor putea fi prelungite cu încă 24 de luni și nu cu diferența până la 24 de luni față de prelungirea inițială.
3. La data de 24.11.2022 a fost publicată în Monitorul Oficial cu nr. 1134 Decizia nr. 45 din 19 septembrie 2022 (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă) cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 161 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, forma în vigoare la 5 martie 2020, în ceea ce privește natura juridică a termenului de 14 zile și sancțiunea aplicabilă în cazul nerespectării acestuia ( publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 1134).
Potrivit Deciziei ponunțate, I.C.C.J, stabilește că:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 161 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, forma în vigoare la 5 martie 2020, termenul de 14 zile instituit în sarcina entității contractante are natura juridică a unui termen procedural, legal, imperativ, relativ.
Nerespectarea termenului nu atrage sancțiunea nulității documentului constatator.