1. În data de 17 Mai 2021, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 536/2021 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011.
Hotărârea de Guvern a intrat în vigoare în 17 Mai 2021.
Cele mai importante prevederi ale acestei Hotărâri de Guvern sunt următoarele:
Se modifică documentația necesară a fi depusă pentru obținerea de concediu sau a indemnizației lunare pentru creșterea copilului, în sensul că dovada calculului privind venitul la care se raportează indemnizația se înlocuiește cu dovada veniturilor solicitantului. În acest sens solicitantul va avea obligația să depună fie o adeverință eliberată de angajator în acest sens, fie o declarație de venit din partea sa, fie un document eliberat de organul fiscal din care să rezulte aceste venituri.
Se extinde sfera persoanelor care, deși nu prestează activitate în baza unui contract individual de muncă, pot obține concediu sau indemnizație lunară pentru creșterea copilului, prin includerea persoanelor care obțin venituri din proprietate intelectuală.
Stimulentul de inserție va putea fi solicitat și după ce copilul împlinește vârsta de 6 luni (sau 1 an în cazul celui cu dizabilități), fiind eliminată condiția ca părintele să facă dovada că a obținut venituri impozabile cu cel puțin 60 de zile înainte ca copilul să împlinească vârsta de 6 luni (sau 1 an în cazul celui cu dizabilități). În acest caz, stimulentul se va acorda până când copilul va împlini vârsta de 2 ani (sau 3 ani în cazul celui cu dizabilități).
Se introduce posibilitatea de a solicita stimulentul de inserție și după ce copilul împlinește vârsta de 2 ani (sau 3 ani, în cazul copilului cu dizabilități), caz în care acesta se va acorda:
- începând cu ziua următoare celei în care persoana îndreptățită realizează venituri impozabile, dacă solicitantul depune cererea în acest sens în termen de 30 de zile lucrătoare de la această dată;
- începând cu data depunerii cererii, dacă aceasta este depusă după expirarea termenul de 30 de zile.
Se modifică cazurile în care se poate solicita recalcularea cuantumului indemnizației lunare, reglementându-se următoarele situații:
- agenția teritorială constată că pe baza documentelor transmise s-a stabilit un cuantum eronat al dreptului;
- în urma controlului efectuat de inspectorii sociali sau de reprezentanți ai Curții de Conturi a României s-au constatat date eronate cu privire la îndeplinirea condițiilor de acordare a indemnizației.
2. În data de 17 Mai 2021, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 a fost publicat Ordinul Ministrului Educației nr. 3805/703/2021 privind modificarea Ordinului ministrului educației și al ministrului sănătății nr. 3.235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.
Ordinul a intrat în vigoare în 17 Mai 2021.
Cele mai importante prevederi ale acestui Ordin sunt următoarele:
Prin acest Ordin se modifică modalitatea de actualizare a scenariului de organizare / funcționare ale instituțiilor de învățământ, în sensul că nu mai este obligatoriu ca acest scenariu să fie actualizat săptămânal. Acest scenariu va fi actualizat în funcție de situația epidemiologică existentă la nivelul unității administrativ-teritoriale.
Obligația de a actualiza acest scenariu revine direcțiilor de specialitate din cadrul Ministerului Educației, precum și direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății, direcțiile de sănătate publică județene/a municipiului București, inspectoratele școlare județene/al municipiului București și a unităților de învățământ preuniversitar.
3. În data de 21 Mai 2021, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 a fost publicat Ordinul Ministrului Transporturilor și infrastructurii nr. 369 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind activitatea de control al respectării perioadelor de conducere, pauzelor și perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto și al utilizării aparatelor de înregistrare a activității acestora, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.058/2007nr. 369.
Ordinul a intrat în vigoare în 21 Mai 2021.
Cele mai importante prevederi ale acestui Ordin sunt următoarele:
În cazul unui control efectuat de I.S.C.T.R., dacă echipajul de control constată că există suficiente dovezi care conduc la o suspiciune rezonabilă privind existența unei fraudări a tahografului sau a instalației acestuia, va putea ordona șoferului să conducă vehiculul la un atelier autorizat pentru instalarea, repararea sau inspecția tipului de tahograf cu care este dotat autovehiculul, în vederea realizării de teste suplimentare;
Dacă se detectează dispozitive de manipulare care afectează integritatea tahografului sau instalația acestuia, echipamentul, inclusiv dispozitivul în sine, unitatea montată pe vehicul sau componente ale acesteia și cardul de conducător auto pot fi retrase din vehicul și pot fi reținute de inspectorii I.S.C.T.R. cu scopul utilizării, după caz, ca dovezi pentru susținerea măsurilor aplicate;
În cazul în care în urma verificărilor efectuate se detectează un dispozitiv de manipulare a tahografului sau a instalației acestuia, suplimentar față de măsurile de mai sus, inspectorul poate recurge și la imobilizarea autovehiculului, prin reținerea plăcuțelor de înmatriculare, până la îndeplinirea condițiilor legale pentru continuarea transportului;
Se instituie obligația operatorilor de transport rutier de a organiza activitatea conducătorilor auto în așa fel încât aceștia:
- să poată în fiecare perioadă de trei sau patru săptămâni consecutive, după caz, să se întoarcă la centrul operațional al angajatorului unde se află locul normal de staționare al conducătorului auto și unde începe perioada de repaus săptămânal a conducătorului auto, în statul membru de stabilire al angajatorului, sau
- să se întoarcă la locul de reședință al conducătorului auto, pentru a petrece cel puțin o perioadă de repaus săptămânal normală sau o perioadă de repaus săptămânal de peste 45 de ore luată în compensație pentru perioadele de repaus săptămânal redus, opțiunea pentru una din cele două variante aparținând angajatului.