1. În data de 16 Iunie 2023, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 a fost publicată Legea nr. 168/2023 pentru modificarea OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
OUG a intrat în vigoare în 16 Iunie 2023.
Cele mai importante prevederi ale acestei Ordonanțe de urgență sunt următoarele:
Se instituie obligația conducătorilor de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere de a folosi și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă, pe toate categoriile de drumuri publice;
Nerespectarea acestei obligații se sancționează, pe lângă amendă, și cu 2 puncte de penalizare.
2. În data de 16 Iunie 2023, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 a fost publicată Legea nr. 170/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume-fructe și cartofi.
Ordonanța de urgență a intrat în vigoare în 16 Iunie 2023.
Cele mai importante prevederi ale acestei Ordonanțe de urgență sunt următoarele:
Se instituie o schemă de ajutor de stat cu caracter temporar pentru susținerea activităților de sortare, ambalare, etichetare și transport pentru producătorii de legume / fructe și cartofi, pentru producția autohtonă;
Ajutorul se acordă pe o perioadă de cel mult 3 ani și o singură dată pe an;
Poate beneficia de această schemă de ajutor de stat orice persoană care îndeplinește în mod cumulativ următoarele condiții:
(a) să fie persoană juridică; persoană fizică înscrisă în registrul agricol și înregistrată fiscal ca persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau întreprindere familială; cooperativă agricolă; grup sau organizație de producători;
(b) să dețină și să exploateze, suprafețe cultivate cu legume, cartofi, fructe, plantații de pomi fructiferi, plantații de arbuști și / sau semiarbuști fructiferi, plantații cu struguri de masă destinați consumului uman;
(c) să comercializeze legume, cartofi și / sau fructe;
(d) în cazul spațiilor protejate, suprafața minimă destinată cultivării să fie de 500 mp;
(e) să facă dovada prin documente justificative că a realizat activități de sortare, ambalare, etichetare și transport și că valoarea producției comercializate anual pentru care se solicită ajutorul a fost de minimum 1.000 de euro;
(f) să nu se afle în lichidare sau faliment la data accesării ajutorului de stat.
Sumele acordate cu titlu de ajutor de stat în condițiile prezentei legi nu sunt supuse executării silite prin poprire.