La data de 06.03.2021 s-a emis Ordinul șefului departamentului pentru situații de urgență nr. 6578 privind instituirea măsurii de carantină zonală pentru municipiul Timișoara, comuna Moșnița Nouă, comuna Ghiroda, comuna Giroc și comuna Dumbrăvița, județul Timiș.
Prin acest ordin s-a instituit măsura de carantină zonală pentru municipiul Timișoara, comuna Moșnița Nouă, Comuna Ghiroda, comuna Giroc și comuna Dumbrăvița, județul Timiș. Măsura a fost dispusă începând cu data de 08.03.2021, ora 00,00, pentru o perioadă de 14 zile, până în data de 22.03.2021 ora 00,00.
Au fost insituite o serie de măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona carantinată, printre care amintim:
1. identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reședință ori adresa declarată în zona carantinată și introducerea acestora în bazele de date dedicate;
2. limitarea la maximum a deplasării persoanelor și monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieșirea persoanelor din locuință este permisă doar pe bază de declarație pe propria răspundere, legitimație de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, după caz;
3. în intervalul orar 6:00-22:00, în interiorul zonei carantinate se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei.
4. pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator, cu precizarea programului de lucru sau o declaraţie pe propria răspundere cu precizarea intervalului orar necesar desfășurării activității;
5. pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil;
6. declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura, precum și intervalul orar necesar desfășurării activității;
7. în interiorul localităţilor se interzic circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri;
8. se permite tranzitarea zonei carantinate, de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea în localități. Este strict interzisă intrarea/ieșirea în/din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere;
9. se permite oficierea slujbelor religioase cu participarea credincioșilor doar în exteriorul clădirilor, cu excepția celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară;
10. se permite oficierea slujbelor de înmormântare, doar în exteriorul clădirilor, cu participarea a maximum 20 de persoane;
11. se permite oficierea stărilor civile cu prezenţa a maximum 20 de persoane în exteriorul clădirilor şi, respectiv, 8 persoane în interiorul clădirii, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară;
12. se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spaţii publice închise şi deschise.
Este permisă circulația persoanelor în zona carantinată în intervalul orar 06:00 – 22:00 în următoarele situații:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință, gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani în intervalul 10,00- 13,00, iar pentru persoanele cu vârsta mai mică de 65 de ani în intervalele orare 6,00-10,00, respectiv 13,00-20,00;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, inclusiv deplasări ale persoanelor pentru administrare de vaccin împotriva SARSCoV-2;
d) deplasările scurte în apropierea locuinței/gospodăriei legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), precum și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
e) deplasarea în scopul donării de sânge la centrele de transfuzie sanguină;
f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
g) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
i) îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate și/sau eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
j) deplasare în vederea susținerea examenelor pentru obținerea permisului de conducere;
k) participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
l) pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu, cu prezentarea unui document justificativ;
m) alte motive justificate precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoane aflate în întreținere, asistenta persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Este permisă intrarea/ieșirea în/din zona carantinată pentru:
a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime şi resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum şi aprovizionarea populației;
b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară în zona carantinată activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, veterinar, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, comerţ şi alimentaţiei publice, comunicaţiilor şi transporturilor;
c) persoanele care locuiesc în zona carantinată şi desfășoară activitatea profesională în afara zonei carantinate;
d) persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
e) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie;
f) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
g) urgențe medicale.
Următoarele activități au fost interzise:
1. organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spații închise şi deschise.
2. organizarea de evenimente şi/sau activităţi private pentru copii în spaţii închise, cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă.
3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi exteriorul clădirilor.
4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc indiferent de locațiile amplasate – cu excepția celor care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri și lozuri.
5. organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice organizate în baza Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfășurarea adunărilor publice.
6. organizarea şi desfăşurarea activităţilor de tipul spectacolelor şi/sau concertelor.
7. activităţi culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment în spații închise sau deschise.
8. toate activităţile şi competiţiile sportive, individuale sau colective, care se desfăşoară în spatii închise sau deschise, inclusiv săli de fitness, cu excepţia evenimentelor profesioniste organizate de federaţiile de profil.
9. organizarea pieţelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor şi pieţelor de vechituri.
În ceea ce privește activitatea desfășurată de operatorii economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare:
- programul cu publicul a fost limitat în intervalul 05:00 – 20:00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care pot avea program nonstop.
- a fost limitat numărul de persoane în incinta magazinelor/supermagazinelor /hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanţare fizică.
- în cazul centrelor comerciale/parcurilor comerciale se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/persoană, cu respectarea normelor de distanţare.
- începând cu data de 13.03.2021, ora 05:00, în zilele de sâmbătă și duminică, centrele comerciale își vor suspenda temporar activitatea pe perioada aplicării măsurii carantinei zonale, cu excepția operatorilor economici care comercializează produse alimentare, farmaciilor, curățătoriilor, magazinelor care comercializează hrană pentru animalele de companie. Vor putea comercializa în zilele de sâmbătă și duminică produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, în sistem de livrare la domiciliu, operatorii economici din centrele comerciale (zona de fast food). Își suspendă temporar activitatea, în zilele de sâmbătă și duminică pe perioada aplicării măsurii carantinei inclusiv operatorii economici din centrele comerciale care au acces din exterior (parcare) în magazinele comerciale.
- începând cu data de 13.03.2021, ora 05:00, agenții/operatorii economici în domeniul comercializării produselor nealimentare își vor suspenda temporar activitatea pe perioada aplicării măsurii în zilele de sâmbătă și duminică, cu excepția operatorilor economici care comercializează produse alimentare, farmaciilor, curățătoriilor, magazinelor care comercializează hrană pentru animalele de companie.
Nerespectarea măsurilor prevăzute de acest ordin atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală.