EXCELENȚĂ JURIDICĂ
eficiență – integritate – onestitate
AUDIT JURIDIC
verificarea îndeplinirii obligațiilor legale în funcție de specificul activității clientului
TRAINING JURIDIC
cu privire la Răspunderea pentru produse, Negocierea și redactarea contractelor ș.a.
DIN 1999
Suntem dedicați profesionalismului și încercăm să oferim soluții inovatoare fiecărui client de peste 20 de ani.
DESPRE NOI
Cu o experiență de peste 20 de ani, Valentin & Asociaţii este prima societate civilă de avocați din Arad. Aceasta a fost înființată în anul 1999, iar în 2003 a început un proces de extindere, prin deschiderea unui birou în Timișoara.
Datorită dezvoltării constante a colaborărilor cu avocați din alte zone, Valentin & Asociaţii este astăzi reprezentată atât în București, cât și Cluj, Brașov, Iași, Craiova, etc.
Experiența vastă, acumulată în anii numeroși de activitate, este dublată de către valorile companiei: profesionalismul, competența, orientarea către obiectivele urmărite de client, eficiența, spiritul de echipă, încrederea, integritatea, onestitatea, loialitatea.
Deoarece activitatea noastră se întrepătrunde cu alte domenii specifice, de-a lungul timpului am reușit să formăm o echipă de colaboratori competenți, cu experiență vastă în domeniile lor de expertiză.
Serviciile de consultanţă şi asistenţă sunt prestate, după caz, şi în limbile engleză, italiană, germană şi franceză, având în vedere specificul activităţii noastre, care se adresează și investiţiilor străine în Romania.
SPIRIT ANTREPRENORIAL - SOLUȚII INOVATOARE
Echipa noastră
Valentin & Asociații înseamnă o echipă de avocați profesioniști, cu experiență vastă în domeniile lor de expertiză. În profilul acestora sunt reflectate valorile companiei, acumultate și respectate în cele aproape două decenii de existență – competența, orientarea către client, eficiența, spiritul de echipă, încrederea, integritatea, onestitatea, loialitatea.
0
AVOCAȚI
PROFESIONIȘTI
0
CLIENȚI
SATISFĂCUȚI
0
ANI DE
EXPERIENȚĂ